Printul din negura de Carlos Ruiz Zafon

Deja sunt la a doua carte de Carlos Ruiz Zafon, prima fiind El huego del angel. Mi-a placut de la inceput Zafon pentru misterul usor si sigur integrat in atmosfera romanului. Am regasit acelasi personaj misterios si diabolic din Jocul ingerului. Numai ca aici este conturat mai aspru, este un personaj mai brut, pentru ca este si un roman scris mai la tinerete fata de Jocul ingerului.

Daca-ti plac cartile politiste, aventura, misterul, magia, este cartea potrivita! Eu am devorat-o in numai doua zile!

Femeia de succes - Calatoria ta, de la prapastie spre fericire de Theona Balan

De ceva vreme urmaresc un grup de oameni de la noi care se ocupa de dezvoltarea personala. Asta pentru ca si eu am simtit nevoia unor texte motivationale, unor materiale de auto-dezvoltare si a unor oameni care sa-ti lase macar impresia ca sunt alaturi de tine zilnic.

Prima oara, ca orice roman autentic, m-am gandit ca poate fi o mare teapa, ca dau banii degeaba. Dar cum treceam printr-o perioada in care aveam nevoie de ajutor, am zis ca ma risc, chiar si din curiozitate.

M-a bucurat sa observ ca se incepe si la noi o noua nisa. O nisa care la americani este de mult in floare si lumea o apreciaza si o urmareste, invata din ea. M-am bucurat ca si la noi se poate sa ai succes. Desi prezentarea cartii lasa de dorit, textul lasa impresia ca nu ar fi corectat, continutul zic eu ca merita. Pe mine a reusit sa ma ajute macar pentru alea doua zile cat a durat sa citesc cartea. Caci nu am stat sa pun cu pixul pe hartie ce te indeamna autoarea. Dar m-a ajutat. Sun perfect de acord cu ce scrie in carte, si cu faptul ca ne trebuie ordine in viata. Si cu mai multe!

Ce mi-am luat de la targul de carte

In noiembrie a fost Gaudeamus. Si pentru ca am avut cu cine lasa pe cel mic, am mers si eu ca de mult nu am mai iesit "in lume". Desi am avut doar 60 de lei la mine, m-am descurcat, sau mai bine zis aveai de unde alege si cu un buget mic (desi, am cam plans dupa muuuuulte alte carti...). Intrarea a fost doar 5 lei, mi s-a parut foarte rezonabil.

Odata intrata acolo eram cam bulversata de imensitatea salii si de multitudinea de standuri ca nici nu stiam de unde sa incep. Usor-usor mi-am facut curaj si am inceput de undeva. Am rasfoit multe carti, era sa cumpar niste cartulii foarte dragute si ieftine de invatare a limbii engleze pentru copii, pe baza de caiet de activitati, cartea profesorului si casete - o metoda foarte buna dupa parerea mea, caci implica mai multe simturi in asimilarea unei limbi straine. Si fiecare copil are propriul stil de invatare, unii sunt foarte vizuali, deci sunt bune acele cartonase colorate cu obiectul nou de invatat. Altii raspund foarte bine la sunet, muzica, sau video. Asa am lucrat cand m-am angajat prima oara la o gradinita particulara. Conducerea de acolo achizitionase o medota foarte buna (complexa si completa) de predare a limbii engleze pentru copii mici, Playway to English, o recomand cu toata caldura. Este foarte scumpa, dar asta pentru ca este bogata in materiale si garanteaza invatarea limbii engleze.

Dar iata ca am divigat, era sa le cumpar dar nu erau toate materialele, asadar m-am lasat pagubasa, desi pretul era foarte atractiv: 10 lei cartea si 5 lei caseta! Nu mai stiu sigur, dar parca de la editura Oxford? Oricum, mi-am zis ca pana o sa invete fiul meu engleza, o sa tot mai fie targuri peste targuri! :D

Am vazut o carte al carui subiect m-a tot macinat o bucata de timp, acela al vaccinurilor din ziua de azi pentru nou-nascuti. Este un subiect foarte controversat, despre care autorea (desi editura era una religioasa, asa ca mi-am pastrat cateva rezerve) sustine ca multe vaccinuri se mai fac degeaba (pentru ca unele boli nu mai exista demult), ba in unele cazuri copilul se poate alege cu urmari si sechele pe viata. Ca aceste vaccinuri scad imunitatea copilului, imbolnavindu-se astfel mai usor ulterior. Si ca la mijloc ar fi defapt, interese ascunse in distribuirea gratuita a vaccinurilor... As fi luat-o si pe asta (cred ca pretul m-a dat inapoi, si apoi editura religioasa), desi nu ma intrebati editura, autor sau titlu, caci nu mai tin minte. Daca as fi fost mai informata asupra subiectului, cred ca nu-i mai faceam nici eu vaccin baiatului meu.

Apoi am vazut tot felul de carti care te invata cum sa crosetesi, cum sa faci diverse floricele din fire colorate si andrele, cum sa gatesti raw sau vegetarian, etc., iarasi as fi facut asemenea achizitii.

Dar cand am vazut Isaac Asimov, setea mea de lectura S.F. si-a spus cuvantul si n-am rezistat, asa ca mi-am luat-o: 25 lei chiar daca de la o editura nou aparuta si care promite acelasi pret la urmatoarele carti din serie.

Apoi, pentru m-au atras culorile, am luat si "Coloreaza-ti increderea in tine" despre care puteti vedea review aici. Culorile si pretul m-au atras (10 lei), recunosc, dar este plina de sfaturi vestimentare, cromatice si de machiaj care te pot ajuta!

Si pentru ca mesterul din mine vrea sa iasa la suprafata, am zis ca poate imi incerc norocul si cu niste obiecte artizanale de tip mozaic. 10 lei cartea.

Iata-le aici, toate cartile cumparate de la targ:

O piatra pe cer de Isaac Asimov

Nu stiu cum se face ca unele carti se citesc foarte greu. Iar pe altele le sorbi dintr-o ocheada! Asa s-a intamplat si-n cazul ultimei carti citite pe care am luat-o de la targul de carte de sambata si pe care luni am terminat-o! Desi nu citesc multa literatura S.F., Isaac Asimov si Arthur C.Clarke sunt printre preferatii mei (am mai citit Agatha Christie si Sir Arthur Conan Doyle si mi-au placut si ei).

Ei, cand am vazut Asimov la targul de carte mi-a tresarit inima si nu am putut rezista tentatiei. Si bine am facut, caci nu mai citisem demult timp literatura S.F. Chiar simteam nevoia unei evadari.

"O piatra pe cer" (Pebble in the Sky) este chiar prima carte scrisa de Asimov, publicata in 1950, dar am sorbit-o ca si cum ar fi fost scrisa in zilele noastre. Atat de actual poate fi un geniu! Si Asimov este. Nu va spun decat ca nu vine niciun armaghedon pe Pamant, dar se petrece totusi o calamitate. La un moment dat, nu se spune cand, caci un personaj sare in viitor intamplator, Pamantul devine foarte radioactiv de la o posibila bomba atomica. Totusi pamantenii se adapteaza, dar ceilalti locuitori ai celorlalte planete sunt sensibili unor bacterii si virusi la care pamantenii au devenit imuni. Se face si un aparat, Sinapsificator, menit sa faciliteze invatarea limbii celorlalti locuitori ai galaxiei, dar are multe efecte secundare (citirea gandurilor, manipularea mintii printre altele). Va mai spun ca este o tensiune mare intre pamanteni (foarte putini numeric) si ceilalti oameni din galaxie.

Deja v-am spus multe si nu obisnuiesc, de regula nu-mi place sa iau placerea cititului nimanui. O sa va las sa va bucurati de intriga, nu va spun cum se termina.

THINK AND GROW RICH by Napoleon Hill

Zilele astea citesc cu mare interes o carte foarte puternic motivationala. Probabil ca cei initiati au auzit de Napoleon Hill. Este genul de carte care te ajuta sa lucrezi cu tine insuti ca sa inveti cum sa obtii ce-ti doresti. Napoleon Hill se lauda te ajuta sa te imbogatesti, dar cel mai mult depinde de tine, bineinteles! El nu are cum sa-ti indese banii in buzunare.

Deja am invatat o groaza de lucruri noi si aparent atat de simple si nici nu am terminat-o!

Daca vrei sa vezi despre ce este vorba, ti-o pot darui gratuit in format electronic. Pentru asta nu trebuie decat sa te incrii pe pagina mea si sa-mi lasi o adresa de email unde sa ti-o trimit! :) Simplu ca buna ziua!

Atentie! Este in imba engleza!
Poti beneficia de darul meu pana la sfarsitul lunii decembrie!

Leapsa despre carti

Am luat leapsa de la Ioana si poate ajunge si la tine (lasa-mi si mie un link, sa vad ce ai raspuns). :)

Sa purcedem:

1. Cand faci o pauza de la citit, folosesti un semn de carte sau indoi un colt al paginii?

Acest lucru depinde de respectul meu fata de cartea respectiva, daca este imprumutata, etc. De obicei folosesc semne de carte, caci mi se pare o profanare sa indoi colturile, dar daca nu este o carte semnificativa, ma mai abat de la normele auto-impuse.

2. Ai primit in ultimul timp o carte? Daca da, care a fost aceasta?

Ohoo, am primit mai multe carti (ca imprumut de la o buna prietena, Elena) in ultima vreme, adica luna trecuta: "Peripetiile coafezului" de Eduardo Mendoza si "Printul din negura" de Carlos Ruiz Zafon. Si am primit cadou "Levantul" de Mircea Cartarescu si mi-am facut si eu cadou "Apel catre lichele" de Gabriel Liiceanu.

3. Citesti in baie?

Nu, :))))) mi se pare ca doar barbatii au acest obicei. Imi aduc aminte la un fost loc de munca, era un coleg care cerea ziare si stiai unde se duce. :)))

4. Te-ai gandit vreodata sa scrii o carte? Daca da, despre ce?

O, da! De mica stiu ca intr-o zi voi scrie acea carte, despre ce va fi inca nu stiu. Dar cred ca incep sa banuiesc, caci ma bate gandul sa scriu o carte dedicata mamicilor. :)

5. Care este cartea ta preferata?

Multa, dar multa vreme a fost 'Magicianul' de John Fowles. Acum, cred ca orice beletristica scrisa in limba spaniola. :)

6. Iti place sa recitesti unele carti?

Mi-ar placea, dar la cat de multe carti sunt pe lume deja, nu cred sa apuc vreodata sa recitesc o carte...

7. Ce parere ai despre o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciezi si ce le-ai spune?

Pfoa, as fi super-incantata si emotionata, i-as intreba foarte multe, depinde de autor si ce a scris. De exemplu, pe John Fowles l-as intreba de unde atatea subiecte de romane, si mai ales cum a reusit performanta sa scrie in stiluri atat de diferite de la o carte la alta.

8. Iti place sa vorbesti despre ceea ce citesti si cu cine?

Daca mai citeste si alticneva cartea, sigur ca imi place sa discut, dar cum se intampla rarisim...

9. Care sunt lucrurile care te determina sa alegi o carte anume?

In primul rand autorul, apoi subiectul. Chiar daca nu cunosc autorul si recenziile de pe coperta ma conving, am ales!

10. Care crezi ca este o “lectura obligatorie”, o carte pe care toata lumea trebuie s-o citeasca?

Nu exista asa ceva, cred ca fiecare trebuie sa-si cunoasca autorii conationali, si apoi sa citeasca cativa autori reprezentativi din fiecare tara/regiune. Asa isi fac singuri o idee despre calitatea romanelor, prin comparatie, si de la fiecare au ce invata - asta-i sigur.

11. Care este locul tau preferat pentru lectura?

In pat e cel mai confortabil, dar are un mare dezavantaj: ma apuca somnul repede...:D

12. Cand citesti, asculti muzica sau preferi linistea?

Linistea.

13. Ai citit carti in format electronic?

Da, am si un Kindle cu sute de carti, dar nu este atat de atractiv ca o carte cu personalitate pe care s-o rasfoiesti in voie oricand!

14. Citesti numai carti cumparate sau si carti imprumutate?

Hehe, cum ar fi sa-ti cumperi toate cartile?!?!? Nici nu e rentabil, imprumutate e cel mai indicat, si apoi sa le cumperi pe cele de suflet. In liceu imi cumparam carti in engleza de la editura Penguin-cele mai ieftine...ce vremuri...!

15. Fa un top 5 al celor mai bune carti/serii pe care le-ai citit vreodata.
Ordinea nu este importanta:

1. Seria S.F. de Arthur C. Clarke, 'Sfarsitul copilariei', 'Eu, robotul/I, Robot', si altele. Si Isaac Asimov (recunosc ca doar de cei doi am citit S.F., dar mi se pare suficient)! 2. Kazuo Ishiguro's 'The remains of the day/Ramasitele zilei' si 'Never let me go/Sa nu ma parasesti'; 3. Romanele lui John Fowles, toate! Dar mai ales 'Magicianul/The Magus'; 4. "Real K" de D. Bucurenci si 5. imi este greu sa mai pun o carte, imi vin atat de multe ca nu stiu ce sa aleg, oricum, din cati am enumerat pana acum, sunt mai multe de 5 carti. As mai adauga multe si multi scriitori, de exemplu F.Kafka, E. Ionescu si cati altii, scriitori din literatura ruseasca, Dostoievski si nu numai, cea frantuzeasca (este mai lejera), si mai ales cea britanica: E. Hemingway...

Supleantul de Petru Popescu

De Petru Popescu, pe langa faptul ca n-am mai citit alta carte, nici nu tin minte sa fi auzit la scoala. Parca, parca am auzit de romanul cu care a debutat, Prins, dar foarte vag. Oricum, nu a fost inclus in lectura din scoala de pe vremea mea. Poate acum este, nu mai sunt la curent.

Am citit 'Supleantul' saptamana trecuta pur intamplator si m-a facut sa mai vreau sa citesc si alte carti de acest autor inca contemporan din fericire, dar emigrat, din nefericire... Povestea din carte este in mare parte autobiografica, dar si scrierea mi-a placut. Zice autorul in prefata ca vrea sa scrie aceasta carte de treizeci de ani si mentioneaza tot in prefata pe printesa Diana a comunismului...cin'sa fie? :)

Caci da, actiunea se petrece in anii 70 si relateaza in prim plan relatia dintre el si 'fata faraonului' pana la fuga din tara. Vad ca in ultima vreme am o predilectie pentru cartile din 'perioada de aur' a Romaniei. Dar constat ca desi am prins ultimii sase ani de pana la revolutie, nu stiu mare lucru despre acel regim crunt...

De ce acest titlu? Cred ca este un mod foarte simplu de a rezuma intreaga carte. Petru Popescu a fost supleant intr-o organizatie de tineret (Tineretul Romaniei comuniste) creat dupa modelul partidului-tata unde erau inclusi tineri dupa criteriul popularitatii dintre artisti sau intelectuali. Pentru ca Petru Popescu are succes cu primul roman, este inclus in conducerea acestui partid si asa o intaleste pe Zoia.

Ce-mi place la stilul autorului este faptul ca nu-si face 'mea culpa' direct. El relateaza ce a facut, faptul ca a acceptat sa intre in conducerea partidului, faptul ca a acceptat sa intre in camarilla ceausista cand a plecat sa viziteze Cuba, Venezuela si ca a acceptat iarasi sa scrie cronici favorabile despre 'faraon'. El isi asuma faptele, desi erau impotriva firii sale, fara sa scrie macar un cuvant de auto-invinovatire. Cartea m-a fermecat, asa ca v-o recomand:

Am dat si peste critica romanului 'Prins', de George Pruteanu. Foarte frumos spus. Desi am senzatia ca nu a surprins tot, caci P.P. se explica acum, in ultimul sau roman, 'Supleantul' (2009), ca povestea dintre un barbat bolnav de cancer care se indragosteste patimas de o femeie ar fi o metafora a dragostei lui de tara si de limba romana, si cancerul sistemului in care era obligat sa traiasca...De altfel el specifica de la inceput ca ii este foarte greu sa 'traiasca' in alta limba.

Scrisori catre o tanara gimnasta de Nadia Comaneci

Poate si pentru ca anul acesta au fost Olimpiadele, dar mai ales pentru ca am vazut cartea in raft si eram curioasa sa aflu cat mai multe despre gimnasta romana care a luat primul 10 din istoria gimnasticii. Am vrut sa aflu povestea de la autor si bine am facut! Ce zic altii pot fi speculatii, banuieli, sau chiar lucruri rautacioase.

Pretextul este unul simplu: un monolog imaginar cu o prietena din America careia Nadia ii raspunde anumitor intrebari si-i descrie cat mai bine cum a trait sub regimul comunist. Stilul este simplu si constructia frazei matura. Afli exact bucuriile si supararile Nadiei, regimul gimnastelor de pe vremea antrenorului Bela, gandurile si ambitiile Nadiei, cum a creat anumite elemente care-i poarta si acum numele, cum s-a chinuit pe vremea lui Ceausescu, cam tot.

Ce m-a intristat a fost ca a fost scrisa in engleza si tradusa in romaneste. Dar traducerea este buna, nu-ti dai seama daca nu ai studiat limba engleza.

Ce m-a bucurat in alegerea acestei carti a fost in primul rand ca am aflat povestea unei gimnaste din Romania, care s-a sfarsit cu visul american. M-am bucurat sa aflu un pic din interiorul unui sistem caruia ii sunt cu totul straina, acela al gimnasticii, sa aflu lucruri noi si despre legile comuniste: de exemplu nu stiam ca familiile fara copii erau penalizate caci Ceausescu isi propusese sa mareasca populatia Romaniei. Si mai ales sa aflu ca si ea si-a riscat viata fugind din tara.

Lectura placuta!

P.S.: cine o doreste, ma poate contacta.

Plăceri interzise de Lora Leigh

Am etichetat-o Mai mult decât romance căci poți să o privești ca pe un film american de acțiune, un pic de atmosferă S.F., suspans, dar mai ales mult sex (în trei). Pentru cel din urmă am și citit-o în primul rând. Este clar o carte în genul Sandrei Brown, dar cu o acțiune ceva mai serioasă și o intrigă mult mai bine construite (o fantezie la care visează mai mult femeile, foarte frumos povestită: vechiul vis al femeilor de a împărți doi bărbați...).

De unde știu despre cărțile Sandrei Brown? În liceu am făcut la școală un exercitiu sub îndrumarea profesoarei de limba română și am încercat cu toții să scriem câteva pagini de romance, să-i zic așa. Ne-a reușit tuturor!
Detalii din carte n-am să dau, vă las pe voi să aprofundați. Pentru un singur scop o recomand: poate crește libidoul și astfel reîmprospăta atmosfera în patul conjugal (și nu numai!).

Merci Ele!

P.S.: A, după această carte am zis să mă apuc de Biblie (triggerul a fost o tanti care m-a abordat în parc, din martorii lui Iehova, și oricum am zis de mult că odată și-odată o citesc!), căci tot stau acasă până în februarie!

14.99 euro de Frédéric Beigbeder

De Frédéric Beigbeder am citit prima oară Dragostea dureaza trei ani, acum ceva ani, era în vogă, iar eu eram foarte îndrăgostită. Nu m-a impresionat în mod special (cu atât cu cât are final fericit), dar am apreciat-o totuși pentru originalitatea scrierii. Stil jurnalistic, prezentări succinte, fraze scurte, un stil de viață dezordonat care la o anumită vârstă fascinează și acel suspans care te face să crezi că se termină trist.

Pe aceasta am primit-o cadou prin 2008 sau 2009 de la o fostă colegă de serviciu și m-a atras titlul. Deși în original se intitulează 14.99 euro a fost tradusă în română cu 29.9 ron nu știu pe ce criterii.

Titlul este ales oarecum random, căci în carte este vorba despre consumerism și rolul inimaginabil al publicității în viața noastră. Deci tema este de foarte mare actualitate. Este aproape de o teorie a conspirației, dar cu cât citești mai mult, cu atât îți dai seama că marile corporații ar face orice pentru profit.

Pentru că este bazată pe o experiență reală (F. Beigbeder a lucrat la o firmă de publicitate), pentru că este actuală, pentru că spune lucrurilor pe nume, pentru că am putea învața câte ceva din ea, o recomand!
Lucrez în publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care vă vinde rahat. Ăla de vă face să visați la lucruri pe care n-o să le aveți niciodată. Cer vesnic albastru, gagici care nu sunt niciodată nasoale, o fericire perfectă, retușată pe Photoshop. Imagini bibilite, muzică ultimul răcnet. Apostolatul meu este să vă fac să vă curgă balele. În profesia mea, nimeni nu vă dorește fericirea, pentru că oamenii fericiți nu consumă.

Pe mina m-a cucerit cu acest paragraf!

O călătorie în centrul pământului de Jules Verne

Când eram mica nu-mi plăceau cărţile de aventuri. Țin minte că am citit Robinson Crusoe și nu m-a atras așa de tare. Eram, degrabă pentru romanele lui Ionel Teodoreanu pline de acea noatalgie romantică neînţeleasă...

Totul s-a declanşat când am vazut pe Discovery un film despre misterele cosmosului și cum ar fi scris Jules Verne despre o călătorie de pe pământ în spaţiu şi ar fi calculat distanţa sau formula pentru viteză necesare pentru a ajunge acolo cu o eroare foarte mică (și asta cu mult înainte să se descopere oficial formula). Am căutat acea carte, dar încă nu am gasit-o.
"O călătorie spre centrul pământului", trebuie să recunosc, îmi este familiară: ori am mai citit-o, ori am văzut ecranizarea. Oricum ar fi, acum citind-o, am putut percepe acuratețea detaliilor, măiestria descrierilor în totalitatea lor cu mult mai multă atenție decât dacă aș fi fost mai mică. Totul este atât de bine relatat, mai degrabă decât povestit, ca și cum autorul a fost la fața locului și ar fi luat notițe.

M-a fascinat într-atât, încât dacă aș avea posibilitatea aș urmări traseul din carte și l-aș parcurge întocmai!

Câte-odată stau și mă întreb dacă acești oameni (Jules Verne, Michelangelo și ceilalți care au lăsat moștenire teorii, calcule sau invenții cu mult înainte să le fi dovedit cineva în mod oficial) nu cumva au avut posibilitatea să tragă cu ochiul undeva, să zicem în viitor..?
Mi se pare tare fascinant ca cineva să fie atât de prolific (vezi invențiile lui Michelangelo și zecile de romane ale lui Jules Verne) și să fie vorba doar de imainație sau inventivitate sau geniu...

Și acuma stau și mă întreb care este vârsta potrivită pentru a citi romanele lui Jules Verne.

Dependente de sex sau amante de Paula Izquierdo

... iar în subtitlu scrie: 21 de femei radicale. Editura Nemira îi dă acest titlu (cam hazardat, după părerea mea) și o include la colecția erOtikos (ceea ce o trivializează, pe de o parte se potrivește, căci relatează fapte reale erotice, dar eu vreau să văd mult mai mult decât niște simple aventuri).

De fapt este o colecție de biografii în ordine cronologică ale unor femei celebre pentru îndrăzneala cu care și-au trăit viața pentru obiceiurile contemporanilor. Femei care au șocat pentru că au îndrăznit să-și asculte inima și nu și-au călcat dorințele în picioare. Femei care au făcut ce au vrut și când au vrut, bine, cele mai multe împinse de neajunsuri, de cele mai multe ori materiale, dar și din lipsă de afecțiune.
Nu pot spune care m-a impresionat cel mai mult, căci fiecare poveste este impresionantă, cu atât mai mult cu cât ținem seama de climatul social respectiv. De la Elisabeta I a Marii Britanii până la relatările unei anonime din secolul XXI, trecând prin viețile: George Sand, Mata Hari, Virginia Woolf, Simone de Beauvoir, Anais Nin si Edith Piaf, dar nu numai.
Cel mai tare eram curioasă dacă voi descoperi ceva nou legat de viața Virginiei Woolf, căci făcusem un fel de obsesie prin facultate pentru ea, și-i citisem aproape toate cărțile. Și, da, au fost și lucruri noi, pe care nu le afli așa de direct în paginile de critica literară.

Mauricio sau alegerile locale de Eduardo Mendoza

Spaniolii și orice ține de ei, dar mai ales filmele, sunt pentru mine cea mai plăcută dintre relaxări! De data asta, însă, am avut ocazia să o citesc tradusă deja în românește. Nu mai are același farmec, trebuie să recunosc. Mi-ar fi plăcut mai mult să "aud" regizorul sau naratorul în spaniola lui senzuală și gravă...

Dar trecând peste nostalgii personale, cartea este cumva actuală: acțiunea o fac alegerile din Barcelona anilor '80 și înscrierea personajului principal la alegeri în Partidul Socialist. După cum spune și titlul, Mauricio Greis, stomatolog de profesie, alege să se implice în discursurile politice de dinainte de alegeri. Bine, pe lânga planul alegerilor locale din Barcelona, mai este și planul alegerilor personale. Totodată, datorită noului cerc de prieteni, i se schimbă și viața amoroasă, acesta oscilând între două femei total diferite, atât ca și condiție socială, materială, cât și ca personalități. Porritos este cantăreața rebelă de rancheras care nu are studii și nici țel în viață, o traiește libertin, iar din cauza acestui stil i se trage și sfârșitul. Iar Clotilde este feminista activă și independentă (atât cât putea pentru vremea respectivă), aciuiată pe lângă un cabinet de avocatură, dar care amână pe cât posibil momentul căsătoriei.
Trebuie să recunosc că această oscilare între două femei diametral opuse, m-a dus cu gândul la un film (făcut tot după o carte, dar ca excepție, mi-a plăcut mai mult filmul decât cartea): Nu te mișca! (Non ti muovere, de Margaret Mazzantini, în regia și actorul principal: Sergio Castellitto, lânga o Penelope Cruz de nerecunoscut). Însă mi s-a părut că Eduardo Mendoza nu dezvoltă atât de bine relația cu cealaltă femeie, cu femeia ușoară, cum ar fi generic numită, dar cu care bărbatul simte o relație mai apropiată (mai reală, mai intensă, mai pasională) decât cu femeia emancipată. Cartea de față mi s-a părut mai cerebral scrisă decât cea a Margaretei Mazzantini și cumva analizată/compusă de la distanță.
În același registru mai este un moment în carte care ar fi putut fi mai mult exploatat: momentul în care Clotilde este pusă în fața unei scene de amor cu o alta femeie și acceptă. Dar nu se povesteste mai nimic, decât, citez: "-Ne lingem păsăricile?/-Dacă vrei tu, nu refuz, spuse Clotilde." și atât!

Ca și în cartea Margaretei Mazzantini, și aici personajul principal rămâne cu femeia emancipată, căci cealaltă moare. Mi se pare cumva ca o morală: orice bărbat care se respectă, din lașitate, nu va alege niciodată femeia sălbatică. Din lașitate, din frica oprobiului public, cert este că iși calcă pe inimă dar va face, până la urmă o alegere cerebrală. Bineînțeles, în romane și-n filme, destinul este tragic și îi face alegerea mai ușoară. Dar în viața reală cealaltă femeie nu moare, cine știe ce pățește, căci nimeni nu se mai interesează de ea...

Gracias Ele!

Întâmplări pastorale de preot Nicolae Trușcă

Trebuie să specific de la început că nu sunt o persoană religioasă în sensul bisericesc al cuvântului. Nu aș vrea să intru prea în detaliu despre credința mea, cert este că mă duc la biserică doar de sărbătorile mari: Paște și Crăciun. Acum, de dragul fiului meu fiind la țară la bunici, am mers cu el la biserică de Sf. Petru și Pavel (vineri, 29 iunie 2012). Și pentru că am vrut să fac și eu vânzare bisericii, am ales această carte, un CD și două acatiste.

Deși nu mă așteptam, titlul chiar s-a ținut de cuvânt: dl. preot ne povestește din întâmplările domniei sale ca și preot, și nu încearcă să convertească pe nimeni să se ducă la biserică. Am apreciat mult acest lucru! 

Această carte este o revelație pentru mine. După părerea mea, ar trebui inclusă în literatura română alături de scrierile lui Mihail Sadoveanu. Istorioarele sale sunt asemenea celor pline de haz ale lui Sadoveanu sau ale lui Caragiale (nu la aceeași înălțime, dar sunt savuroase). Este o plăcere și o deconectare să le citești, mai ales că îți și aduc zâmbetul pe buze.

Am mai apreciat simplitatea scrierii, onestitatea credințelor personale și hazul întâmplărilor dar mai ales maniera în care acestea sunt povestite.

Dincolo de bine, dincoace de rău; despre iubire de Aurora Liiceanu și Alice Nastase

Este prima oară când citesc o carte scrisă de cele două autoare, iar curiozitatea a fost mai mare cu cât nu știam ce stil de scriere au; și subiectul din titlu m-a atras, recunosc: "despre iubire". Altă carte despre iubire, zic, aceleași aberații teoretizate și filosofate, ce puteau ele să aducă nou? și cum să scrii o carte despre iubire cu titlul ăsta?
Așadar am purces la lectură. Primele cincizeci de pagini nu mi-au zis mare lucru: gânduri siropoase, frânturi de povești (personale mă gândesc, că altfel nu ar fi așa veridice), filosofări gratuite, păreri semi avizate, opinii personale puțin susținute și foarte puțin dezvoltate...
Apoi, din obisnuință sau din lejeritatea lecturii, probabil, m-a acaparat. Mai voiam din povestirile personale ale Alicei căci oarecum se aseamănă celor 'o mie și una de nopți'. Ce m-a deranjat la Aurora Liiceanu au fost afirmațiile de genul: 'psihologia spune' sau 'psihologii afirmă', fără niciun nume, fără nicio trimitere la un text avizat. Dar părerile personale au fost mai gustate.
Ce mi-a plăcut a fost modul de organizare al cărții: pe capitole cu titluri parafrazate după proverbe sau expresii cunoscute sub umbrela cărora au scris amândouă din perspectiva proprie: un stil mai liber, visător și delicios, și un alt stil mai serios, dogmatic și quasi avizat. Și mi-a mai plăcut și faptul că fiecare capitol are ca motto un citat de autor cunoscut, deși nu mereu mi s-a părut că se potrivește cu conținutul lui...

All in all, se citește foarte repede și este bună pentru perioadele în care ai nevoie de puțină 'filosofeală' la răscruce de iubiri...

Dragostea nu-i de mine, de Federica Bosco

Este deja a doua carte a Federicăi Bosco pe care o citesc după Îmi placi la nebunie. Le recomand pe amândouă, atât pentru că se citesc foarte repede cât și pentru că sunt ca o continuare (prima fiind chiar Îmi placi la nebunie) și am înțeles că urmează și a treia, deci aparțin unei trilogii actuale aș putea spune, considerând factorul succes la public. Oricum, Dragostea nu-i de mine se termină cu final deschis, deci un motiv în plus să ne dorim să o căutăm și pe a treia.

În general stilul mi se pare jurnalistic, cu propoziții scurte și pentru că trece foarte repede de la o idee la alta. Te prinde imediat în povestea ei de dragoste și te poartă prin tot felul de peripeții. Este un fel de film de dragoste cu puseuri de comedie, dar si cu ceva acțiune. Am spus film, pentru că este ușor de vizualizat derularea scenelor una după alta, ca ale unor secvențe de  peliculă.

Titlul cărții este și el ca un titlu de articol, condensează esența întreagă în câteva cuvinte.
Este genul de cărți numai bun de citit pe drum.

Mulțu Ele! 

Eleganța ariciului, de Muriel Burbery

Elegantă carte, intr-adevăr! Așa e cum s-a scris despre ea: aduce un pic cu 'Lumea Sofiei', dar nu este așa de filisofică și nici atât de profundă/complexă. Autoarea frantuzoaică nu se dezminte. Ba chiar este de o complexitate simplă. Adică la suprafața este simplă, însă ascunde multe observații ale lumii și oamenilor înconjurători pe care multă lume, din viteza vieții de zi cu zi, nu le mai percepe sau trece peste ele din superficialitate. Pe parcursul lecturii, prin predilecția personajelor principale, se observă preferința autoarei pentru literatura rusă, cât și înclinație acesteia spre arta și civilizația japoneză.


Ceea ce captează atenția și-ți păstrează interesul încă de la început, este faptul că o fetița, Paloma, își stabilește ziua sinuciderii chiar când urma să împinească 13 ani. De ce? Pentru că, deși mică dar isteață, mult peste vârsta ei, dar mult și peste inteligența multor adulți, realizează că pînă la urmă se îndreaptă și ea spre acvariul cu pești - metaforă pentru viața de adult: goală, plictisitoare, umplută numai cu lucruri mărunte. 
Paloma ar fi personajul principal, alături de portăreasa de la ea din bloc, Renee.

Dar în ceea ce privește faptul că în Franța, pare-mi-se, este recomandată de către psihologi ca și terapie din ce în ce mai multor pacienți care vor să se sinucidă... Eu ca psiholog nu știu dacă aș recomanda-o. Finalul mi se pare foarte trist, un posibil declic pentru posibilii sinucigași. Adică tocmai când ariciul lasă garda jos și nu-și mai arată țepii, moare!

De ce acest titlu? "Omul care aduce cartea", dacă ar fi citit cu mai multă atenție (spune că nu a înțeles de ce acest titlu), ar fi știut din paginile cărții, că unul din personaje este asemuit ariciului, adică își ascunde adevarata identitate față de ceilalți. Până când în clădire se mută un vecin nou. Mai multe nu vreau să destăinui, pentru a nu strica plăcerea celor care încă nu au citit-o (iar celor care vor mai multe detalii, le pot împărtași în privat curiozitățile).


Am rămas cu o impresie senină, totusi, după lecturarea ei. În ceea ce mă privește, face parte din categoria de cărți pe care le citesc cu sufletul la gură până la final, pentru ca apoi să-mi pară rău ca s-a terminat. :)

Mulțumesc Ele, providerul meu de cărți! ;)